În plus, locuințele evaluate la peste 2,5 milioane de lei, echivalentul a aproximativ 470.000 de euro, ar putea fi supuse și taxei pe lux.
În anumite situații, proprietarii ar ajunge să plătească de până la 27 de ori mai mult decât în prezent.
„Vei ajunge să dai afară din case, oameni normali, pensionari. Nu poţi să taxezi urmărind acei bogaţi, să taxezi locuinţele pt simplu fapt că se află în centru, unde valorile sunt mult mai mari. În centru nu locuiesc doar bogaţi, locuiesc şi oameni normali”, a precizat Cristi Păun, profesor de economie, citat de sursa menționată anterior.
Analiștii consideră că legislația ar trebui să facă distincția între persoanele care locuiesc în propriile case și cele care dețin imobile în scop comercial. Deși impozitarea în funcție de valoarea de piață a mai fost propusă de guvernele anterioare, măsura nu a fost aplicată.
Actualul Executiv ia în calcul implementarea treptată a reformei, însă propunerea stârnește deja controverse. Social-democrații s-au delimitat de această idee, susținând că reformele nu ar trebui să pună o presiune suplimentară asupra românilor cu venituri mici.






Comments